Au trecut 10 ani de când pilotul Adrian Iovan s-a stins din viață, în urma unui accident aviatic. Acum, cea care i-a fost soție a vorbit despre cele întâmplate la vremea respectivă. Romanița Iovan susține că soțul ei ar trăi și astăzi, dacă echipajele de intervenția ar fi ajuns la timp. Ce scrie în certificatul de deces al pilotului?
În data de 20 ianuarie s-au împlinit 10 ani de când un tragic accident aviatic avea loc în Munții Apuseni. La vremea respectivă, un avion de mici dimensiuni, care transporta o echipă medicală s-a prăbușit. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan, dar și o tânără studentă, Aurelia Ion, s-au stins din viață. Acum, la 10 ani de la tragedie, Romanița Iovan a vorbit despre cele întâmplate și a făcut mărturisiri neașteptate.
În urmă cu 10 ani, pilotul Adrian Iovan se stingea din viață. Acesta a decedat în urma teribilului accident din Munții Apuseni. Avionul în care bărbatul se afla s-a prăbușit în munți la 1.600 de metri altitudine. În urma celor întâmplate, echipajele de intervenție au fost mobilizate, însă au ajuns mult prea târziu la locul accidentului.
Recent, Romanița Iovan a făcut câteva dezvăluiri surprinzătoare legate de moartea celui care i-a fost soț. Potrivit spuselor acesteia, pilotul ar fi supraviețuit dacă echipajele de intervenție ar fi ajuns în timp util la fața locului. Mai exact, creatoarea de modă, a declarat că pe certificatul de deces al pilotului scrie faptul că moartea s-a produs din cauza frigului, nu a rănilor suferite în urma prăbușirii avionului.
Astfel, Romanița Iovan cred că dacă soțul ei ar fi primit îngrijirile medicale necesare și ar fi fost salvat la timp acum era încă în viață. Certificatul de deces arată clar acest lucru, spune creatoarea de modă, care a rămas cu numeroase întrebări legate de tragedia în care și-a pierdut partenerul.
„Sper în continuare că dacă s-ar întâmpla a doua oară ce s-a întâmplat acum zece ani, să se intervină altfel. Sunt încă foarte multe semne de întrebare la care încă nu avem răspuns. Și au trecut zece ani de atunci. Eu am certificatul de deces al lui Adrian. El a murit de frig. Aura din câte știu avea deja o problemă cauzatoare de moarte, avea cervicala terminată pentru că nu a avut centură de siguranță.
Adrian putea fi salvat, loviturile în organe, în momentul în care bordul avionului l-a lovit în stomac, nu erau cauzatoare de moarte. E important să citești foarte bine certificatul de deces. Eu l-am citit bine iar Adrian a murit de frig”, a declarat Romanița Iovan, la Antena 3.
Reamintim că după prăbușirea avionului, acesta a fost căutat ore în șir fără succes. La căutarea extinsă au participat peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti şi salvamontişti, din judeţele Cluj, Bihor, Mureş şi Alba, precum şi circa 200 de localnici voluntari. Salvatorii au reușit să ajungă la locul accidentului după multe ore, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă înaltă şi ceaţă densă. De asemenea, din cauza condițiilor meteo nici elicopterul SMURD nu a putut interveni.